Fondatorul

Incep prin a spune ca, pana in anul 2010 eram clasicul iubitor de animale, ghidat de lozinca “iubesc animalele, deci nu le fac rau”, dar se pare ca nu le faceam nici bine; eram indiferenta. Intamplarea face ca la sfarsitul anului 2010(inceputul lunii decembrie), in timpul unei vizite in provincie, sa gasesc pe marginea drumului o mogaldeata cu blana, aproape degerata. Cu toate ca la acea vreme frica mea fata de caini era dusa aproape la extrem, am hotarat sa iau acel mic animal in masina, cu gandul de a-l duce la veterinar pentru  a vedea in ce stare de sanatate se afla si pentru a-l oferi spre adoptie unui adevarat iubitor de animale. Zis si facut! Am luat mogaldeata, am adus-o acasa, ne uitam speriate una la alta(mogaldeata cantarea cu aproximatie cinci kilograme; mie imi era frica de ea si ei de mine) si in prima instanta mi-a parut rau ca o luasem acasa…nu stiam ce sa fac cu ea, ce sa ii dau sa manance etc. Mi-am luat inima in dinti si i-am facut baie(pentru mine a fost o operatiune foarte stresanta, in timp ce “fiara” de cateva kilograme statea foarte relaxata). A doua zi am dus-o la veterinar, unde am aflat ca are pneumonie si ca are nevoie de tratament; am decis sa mai tinem catelul pana cand se face bine. Dupa vreo doua saptamani catelul s-a insanatosit si era gata sa ajunga intr-o familie de iubitori de animale. Zis si facut! Am luat catelul in brate, ne-am intalnit cu persoana care avea sa ii fie stapan, si cand am intins bratele sa ii dau animalul…le-am retras, m-am urcat in masina, si am plecat impreuna acasa, doar ca de aceasta data nu am plecat acasa cu “mogaldeata”, “fiara” sau “animalul”…am plecat acasa cu catelul meu, pe nume  Vivi! A fost momentul in care am realizat ca nu trebuie sa ai niste “trasaturi speciale” pentru a salva un animal sau pentru a imparti casa si viata cu unul.

Toate drumurile duc la animale! Sau cel putin in cazul meu! Revenind…in anul 2011 eram posesor de animal de companie, cand am primit o oferta sa lucrez in marketing…unde credeti? Da, intr-o companie care se ocupa cu productia si comercializarea produselor pentru animale! Aici am avut sansa sa fiu si mai aproape de animale(fie ca erau cu pedigree sau de rasa comuna) si sa le inteleg mult mai bine.

In sfarsit, in anul 2014 am decis sa este momentul sa iau “taurul de coarne” si in acest mod am pus bazele “Asociatiei Romane a Iubitorilor de Animale”. Mi-am propus(si reusit) sa infiintez un ONG care sa arate partile frumoase a “iubitorilor de animale” si, de ce nu, plecand de la experienta mea, sa demonstram ca orice persoana este cu sau fara a constientiza, un mare iubitor de animale. Consider ca oricine iubeste viata iubeste implicit si animalele, mediul inconjurator!

Poate multi considera in acest moment atipica “Asociatia Romana a iubitorilor de Animale” din cauza ca nu avem un adapost in care sa intretinem 100- 200 de animale sau ca nu ne luptam “corp la corp” cu hingherii. Cu riscul de a atrage antipatii, va spun ca nu intentionam sa lucram in acest mod, dar vreau sa va spun care sunt planurile mele privind “Asociatia Romana a iubitorilor de Animale” pe termen scurt, mediu si lung: Revolutie si Evolutie! Imi doresc ca asociatia pe care am fondat-o sa aiba un adapost, dar unul adevarat, de tipul ASPCA, in cadrul caruia animalele sa fie salvate, tratate si cazate temporar in adapost dupa care sa fie plasate in familii iubitoare. Astfel, putem salva mii de animale pe an, in timp ce un adapost “traditional” cu o capacitate de 100 de locuri, salveaza anual doar 100 animale! Exemplul prezentat mai sus este doar unul din marea lista pe care asociatia vrea sa o implemneteze pentru scopul final. Educarea publicului larg si schimbarea mentalitatilor preconcepute fata de toate formele de viata.

Inchei prin a va spune care este deviza care a stat la baza proiectului  “Asociatia Romana a iubitorilor de Animale”: Respectam omul! Protejam natura! Ocrotim animalele”, dar si cu o invitatie: vino alaturi de noi! Impreuna facem o lume mai buna!

Alina Alupoaei Geonea